Ambasada Republicii Moldova în Republica Cehă

Partenerii Ambasadei


Linkuri utile

Telefon de urgență pentru situații excepționale (accidente cu victime, decese, calamități naturale, alte situații de excepție):
00 420 733 786 333,
disponibil 24/7.
La acest număr NU se fac programări și NU se oferă informații consulare de ordin general.

Centrul de Apel
E-services Registru Miepo Chamber FK Zimbru Olymp La Strada

Actualităţi şi evenimente

Celebrarea aniversării a 25 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice între Republica Moldova şi Republica Cehă

La 11 decembrie 2017, Ambasada Republicii Moldova în Republica Cehă a organizat un concert urmat de o recepţie, cu ocazia aniversării a 25 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice între Republica Moldova şi Republica Cehă.

La eveniment au participat reprezentanţi ai autorităţilor centrale şi locale ale Republicii Cehe, Vicepreşedinţii Camerei Deputaţilor Parlamentului ceh Vojtěch Filip şi Vojtěch Pikal, Viceminiştri, Şeful Departamentului Afaceri Externe al Oficiului Preşedintelui R. Cehe, înalţi prelaţi ai Bisericii Ortodoxe din R. Cehă, Ambasadori şi membri ai corpului diplomatic acreditaţi în R. Cehă, membri ai diasporei moldoveneşti, reprezentanţi ai mediului de afaceri, academic, cultural şi mass-media. Evenimentul a avut loc în incinta Hotelului International din Praga.

Concertul a fost susţinut de către trupa Vali Boghean Band din Republica Moldova.

În discursul său, Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Moldova în Republica Cehă, dl Vitalie Rusu, a evocat dialogul politic bilateral ascendent al Republicii Moldova cu Republica Cehă, cooperarea pragmatică şi consistentă în multiple domenii, precum şi a exprimat recunoştinţă pentru solidaritatea şi sprijinul continuu acordat de Republica Cehă, în special pe dimensiunea asistenţei pentru dezvoltare şi modernizarea ţării în efortul de integrare europeană.